Autor: Marcel Proust
Nationalitate: franceza
Titlu original:À la recherche du temps perdu
Anul aparitiei: 1913-1927
Nr. pagini: 440
Nota mea: 7/10
Data lecturarii: decembrie 2010
Am asteptari mari de la acest roman. Am auzit/citit in multe ocazii despre "timpul pierdut" al lui Proust, cred ca toti au auzit de celebrul episod cu madeleina.
Cartea este impartita in trei parti, prima parte purtand numele "Combray", tinut in care se petrec majoritatea scenelor.
Inca din primele pagini am observat stilul amanuntit in care este scris romanul, luxul de amanunte in detrimentul actiunii. Nu pot spune ca sunt o fana acestor carti.
Strictetea din familia micului Marcel m-a uimit. L-am compatimit cand suferea inaintea culcari, daca mama lui nu putea veni sa-i ureze noapte buna. Poate ca si in zilele noastre sunt copii care traiesc "drama culcarii" asemeni lui Marcel.
Am aflat ca Swann era un vecin, care ii vizita mai des atunci cand locuiau in Combray. In aceasta prima prima parte nu se spune decat ca se casatorise cu o femeie de alt nivel social/moral si ca avea o fetita. Probabil in partea a doua voi afla mai multe.
Tema paducelului apare prima data intr-o scena dintre bunica si tatal lui Swann.
Am citit cu placere episodul cu madeleina care declanseaza memoria involuntara si introduce in scena pe una din matusile lui Marcel: Leonie. Aceasta se condamna la imobilizare la pat, scotand-o din rutina doar aparitia unor oameni noi prin oras. Aceasta isi petrece viata la pat, bucurandu-se de placeri doar privind pe geamul camerei sale, apoi incercand sa afle cine, unde s-a dus, la ce ora in ce scop.
Din aceasta prima parte am remarcat iubirea si veneratia pe care micul Marcel o simte pentru familia sa.
Partea a doua a romanului "O iubire a lui Swann" pare sa aduca mai multa actiune. Se povesteste pe larg relatia de dragoste dintre Swann si Odette.
Swann, un om ce avea legaturi cu inalta societate, este atras de femeile ce apartin claselor inferioare. Odette de Crecy o doamna ce frecventa cercul familiei Verdurin, aparent distinsa in fond o cocota.
Se naste o poveste de dragoste intre aceste doua persoane la inceput evolua placut, ajungand pe parcurs sa ma exaspereze. M-a enervat faptul ca Swann ii gasea atatea scuze, prefera sa nu vada realitatea, se lasa orbit de dragostea sau nevoia pe care o simtea pentru Odette. Aceasta este doar o femeie intretinuta de o moralitate indoielnica careia as fi preferat sa ii dea o lectie la un moment dat.
Lectura acestei parti a fost destul de atractiva sper ca si ultima parte sa fie la fel. Nu as vrea sa aflu ca Swann s-a casatorit cu Odette.
Ultima parte a romanului "Nume de tinuturi: Numele" il readuce pe Marcel in prim plan. Acesta simte fiorii primei iubiri pentru Gilberte, fiica lui Swann, pe care o intalneste pe aleile parcului, unde se joaca impreuna. Sentimentele nu-i sunt impartasite, de aceea el simte aceeasi suferinta pe care a trait-o Swann. Mama Gilbertei este nimeni alta decat Odette, care a si devenit sotia lui Swann cum probabil era de asteptat.
Romanul se termina intr-o nota melancolica, Marcel devenit adult, regreta schimbarea lumii in care si-a petrecut copilaria, preferand eleganta calestilor in defavoarea masinilor.
Lectura mi s-a parut cam greoaie, din nefericire am intalnit si multe greseli de ortografie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu