70. Constantin Chirita-Ciresarii****Aripi de zapada

Autor: Constantin Chirita
Nationalitate: romana
Titlu original:Ciresarii-Aripi de zapada
Anul aparitiei: 1968
Nr. pagini:350
Premii: nu
Nota mea: 9/10
Data lecturarii: noiembrie 2010

Dupa volumul anterior, care a fost atat de captivant, am fost nerabdatoare sa descopar cu ce anume ar mai putea sa ma surprinda. Titlul Aripi de zapada, reprezentat printr-o frumoasa metafora, m-a facut sa ma gandesc ca probabil voi petrece o vacanta de iarna impreuna cu prietenii mei ciresari.

Sunt la munte, pe o partie de ski!! Nu ca in realitate mi-as dori sa ma aflu acolo, cred ca ar trebui ca sotul sa duca munca de convingere pana sa accept sa incalt niste skiuri :P Insa fiind vorba de schiatul in imaginatie, fara sa infrunt vreun pericol real de a cadea, ma declar fericita ca am posibilitatea de a ma afla alaturi de ciresari. Ba chiar am participat si la un concurs de schiat impreuna cu Maria si Victor. M-a amuzat dorinta celorlalte personaje care populau partia, de a-i captura pe adevaratii ciresari!

Nici acest volum nu este privat de o poveste de dragoste intre doi teoretici rivali Atena si Tiberiu, care vor avea un rol important in salvarea vestitilor ciresari.

Cand grupul decide sa plece in oras, chiar daca fusesera avertizati cu privire la vreme, nu mi-am imaginat ca furtuna de zapada va putea transmite atata groaza, nu degeaba in prima varianta acest volum se numea Teroarea alba! Pe langa spaima provacata de zapada, si-au mai facut aparitia si niste lupi! Au fost niste scene foarte bine realizate, au transmis exact deznadejdea, disperarea, frica, neputinta, speranta.

M-am bucurat cand au ajuns la cabana Costila (cum crezusera initial), desi imi imaginam ca greul nu a trebut. Tic a avut un rol esential in procurarea hranei, scena in care sustrage provizii de la cabana Izvoarele, impreuna cu Tombi, este de un comic memorabil. Datorita mezinului grupului au aflat de Cutia albastra, care se afla in Casa Iulia, locul in care stateau ei. Inteligenta, lupte, siretenie, curaj, de toate au dat dovada pentu a dezlega misterul si a se salva. Nici in final nu am aflat ce era in Cutia albastra, poate ca este mai bine asa, fiecare isi lasa imaginatia sa zboare. Locul ingenios in care a fost ascunsa este format din literele Cabanei Iulia. Sincera sa fiu nici un moment nu mi-am imaginat asta, autorul a reusit sa ma surprinda foarte placut.

Suspansul a fost cuvantul de ordine si in acest volum! Adrenalina, dar si comic, spaima, iubire, peisaje superbe, mister toate au facut ca lectura sa fie foarte alerta si captivanta. Cu pasi repezi ma indrept spre sfarsitul seriei...

69. Constantin Chirita-Ciresarii***Roata norocului

Autor: Constantin Chirita
Nationalitate: romana
Titlu original:Ciresarii-Roata norocului
Anul aparitiei: 1965
Nr. pagini:363
Premii: nu
Nota mea: 9/10
Data lecturarii: noiembrie 2010

Titlul Roata norocului m-a dus cu gandul la soarta schimbatoare. Eram curioasa care va fi cadrul acestei noi aventuri.

Inca din primele pagini mi-am dat seama ca se vor fura Tanagrale. Atmosfera balciului nu mi s-a parut cea mai captivanta. Din care am observat actiunea urma sa se petreaca in oraselul in care locuia Ioana, verisoara lui Dan. M-a amuzat foarte tare lupta dintre Tic si cocos, pana la urma a ales o solutie (legarea ciocului) mult mai blanda decat ma asteptam eu (mi-l si imaginam ciorba).

Roata norocului, la care isi pierde banii Tic, nu prea mi-a provocat multe nelamuriri, era normal ca totul acolo sa fie masluit, stiam ca nu va reusi sa castige discobolul. Atletul, mi s-a parut inca de la inceput suspect, banuiam ca are o oarecare legatura cu jocul.

Actiunea incepe in momentul in care ciresarii constata disparitia tanagrelor din muzeu. Cu aceasta ocazie se desfasoara un intreg scenariu de urmarire a suspectilor. Trecand prin nenumarate peripetii, cu ajutorul logicii lui Victor cazul se solutioneaza, descoperindu-se atat tanagrele cat si misterul de la roate norocului, insa abia in ultima pagina a cartii. Asta da suspans!

Avem parte si de fiorii dragostei intre Ionel si Ioana, parca predestinati pana si prin nume, si intr-o anumita masura intre Maria si Ando. Ursu isi mai arata inca o data forta in lupta cu atletul.

Finalul m-a intristat pentru ca m-am pus in pielea lui Tic, atletul, cel pe care el il considera prietenul sau, facandu-l gelos pe Ursu, era seful afacerii Roata norocului, tot el fiind cel care luase si tanagrele.
Lectura a fost captivanta, efectiv nu puteam lasa cartea din mana, curiozitatea fiind stranita cu fiecare pagina.

68. Constantin Chirita-Ciresarii**Castelul fetei in alb

Autor: Constantin Chirita
Nationalitate: romana
Titlu original:Ciresarii-Castelul fetei in alb
Anul aparitiei: 1958
Nr. pagini:381
Premii: nu
Nota mea: 9/10
Data lecturarii: noiembrie 2010

Dupa ce am citit Cavalerii florii de cires, eram sigura ca urmeaza inca un roman bun. Titlul Castelul fetei in alb, m-a facut sa ma intreb daca va fi vorba de un nou personaj principal sau una din fetele cunoscute are legatura cu castelul. Cu dorinta de a descoperi acest Castel am inceput nerabdatoare lectura.

M-am lamurit, castelul va avea legatura cu un nou personaj. Fata in alb, Laura, a fost victima unor farse ale ciresarilor Tic si Dan, sau mai bine zis asta au crezut ei. Am compatimit-o din pricipa bunicii ei, cam exigente, care nu ii permitea sa se amestece cu ceilalti copii din oras. Sincera sa fiu, m-am bucurat cand a decis sa plece de acasa, macar acum bunica regreta comportamentul avut.

Inaintea meciului de box al lui Ursu am intrezarit posibilitatea ca in acest roman sa se infiripe o legatura de dragoste intre el si Lucia, poveste care sa fie in centrul atentiei, am sperat eu... In timpul meciului am fost uimita inca o data de forta lui Ursu, care reprezinta un personaj extrem de util, salvand situatia de multe ori prin puterile sale, care uneori mi s-au parut oarecum exagerate pentru un adolescent.

Situatia Laurei, aflata prizoniera in castel, m-a nelinistit, imi era teama sa nu ii faca rau cei care o inchisesera, viperele mi-au dat fiori, noroc cu Philippe un poisoias inteligent. Abia la final am aflat ca nu era nici un pericol, deoarece "rapitorul" era tatal ei, arheolog.

Traseul facut de biletul "castelanei in alb" iti da dureri de cap. Imi si imaginam cat trebuie sa se chinuie bietii ciresari pana vor descoperi locul de unde a inceput totul. Toata lupta lui Tic a fost foarte amuzanta, el mergand din om in om, ajungand aproape de finalul cursei, la ciobanul care a primit biletul Laurei.

Doar aparitia lui Victor salveaza situatia chinuitoare, acesta fiind singurul care prin logica sa uimitoare reuseste sa dezlege sensul secret al documentului lui Zogreanu, care ii va conduce la "Castelul celor doua cruci". Ingenioasa metoda de a cifra un text!

Intrarea in castel, salile sale m-au facut sa uit de Laura si sa ma bucur impreuna cu ei de ceea ce "vedeam". Am stat cu sufletul la gura cand Lucia a fost muscata de vipera cu corn, apoi am fost curioasa daca Ursu reuseste sa se salveze. Doar nu era sa moara un ciresar!

Am fost alaturi de ei in cautarea intrarii catre celalalt castel, mi s-au parut cam curioase coloanele din fiecare camera, inca de cand am aflat de prezenta lor din descrierea Laurei. Nu imi imaginam ca va mai fi vreun pericol dupa ce le-au descoperit, eram doar nerabdatoare sa vad cum vor reusi sa o salveze pe Laura. Inteligenta lui Tic m-a incantat inca o data, nu s-a lasat intimidat de cei care il sechestrasera.

Cand nici macar nu mai speram la vreo poveste de dragoste am fost surprinsa de Laura si Victor! Fiorii primei iubiri! Imi doream ca acest cuplu sa apara si in urmatoarele volume. M-a amuzat gelozia retinuta a lui Tic, iubirea se manifesta indiferent de varsta.

Cartea s-a terminat un final fericit, toate personajele s-au bucurat de salile spectaculoase ale Castelului celor doua cruci. Singurul regret pe care l-am avut a fost ca nu m-am putut bucura si de prezenta lui Ionel in acest volum. In rest numai cuvinte de lauda, lectura captivanta, usoara.

67.Constantin Chirita-Ciresarii* Cavalerii florii de cires

Autor: Constantin Chirita
Nationalitate: romana
Titlu original:Ciresarii-Cavalerii florii de cires
Anul aparitiei: 1956
Nr. pagini:360
Premii: nu
Nota mea: 9/10
Data lecturarii: noiembrie 2010

Imi doream de foarte mult timp sa citesc Ciresarii! Cand eram mai mica vazusem un film cu acest nume. Am inceput lectura convinsa ca voi intalni personaje placute, pe care le voi indragi. Titlul "Cavalerii florii de cires" m-a incantat, mi-am imaginat fel de fel de scenarii.

Am descoperit cu bucurie si emotie personajele principale, eroii de care voi fi alaturi pe parcursul a 5 volume: Victor, Ursu, Dan, Ionel, Tic, Maria si Lucia.
Mos Timofte mi s-a parut a fi imaginea ideala a unui bunic grijuliu, cald, dar ferm cand este cazul. El are un rol important in desfasurarea evenimentelor, mai ales in cazul lui Tic.
Sergiu si Pompilica chiar daca nu fac parte din grupul ciresarilor, contribuie si ei la realizarea atmosferei romanului. Scenele dintre ei si Tic sunt foarte comice, acesta fiind cel caruia ii revine sarcina de a ne aduce zambetul pe buze, prin posnele lui.

Aventura porneste din dorinta lor de a realiza o harta a Pesterii Negre, facand astfel o expeditie stiintifica. Eram curioasa sa descopar daca parintii ii vor lasa sa plece singuri intr-o pestera. Cea mai amuzanta a fost mama lui Ionel, totusi in ciuda intriginlor lui Petrachescu (caruia ii cerusera barca) toti reusesc sa obtina permisiunea de a participa la celebra expeditie.

Dupa ce are parte de o serie de peripetii Tic, mezinul grupului, personajul cel mai simpatic, reuseste sa ajunga alaturi de grupul ciresarilor, bineinteles cu ajutorul lui Tombi/Tangulica dupa caz. Scenele din padure, noaptea au reusit sa imi provoace fiori.

Grupul care va descoperi primul surprizele pesterii este format din: Ionel (in rolul de conducator),Victor,Tic și Maria (careia Ursu i-a cedat locul, motiv pentru care am crezut ca va fi o poveste de dragoste intre ei :P). Lucia,Ursu și Dan au ramas afara, ei urmand sa intervina in cazul unor situatii neprevazute.

Am pasit emotionata alaturi de cei 4 ciresari, impartind putin din visul fiecariua (poate intr-o masura mai mare pe al Mariei :P). Tic spera sa gaseasca cutia fermecata din povestea lui Mos Timofte, Ionel cauta granit paleozoic, iar Maria visa salile unui castel.

Cand au descoperit urmele unor oameni care au fost inaintea lor in Pestera Neagra, nu pot spune ca am fost foarte surprinsa, ceva ceva tot imi mai aminteam eu din filmul vazut in copilarie.
Am fost nelinistita pentru ca nu retinusem daca Petrachescu raneste grav pe cineva, asa ca am avut emotii pentru Ionel, dar si pentru Ursu asupra caruia a tras un glont. Nu pot spune ca am visat prea mult la plimbarea cu barca prin pestera, pentru ca nu prea imi plac locurile inchise, sub pamant, sincera sa fiu asteptam sa iasa mai repede de acolo!

M-a amuzat planul pus la cale de Sergiu si Pompilica, si mai ales "rasplata" divina pe care au primit-o in timpul furtunii, cand si-au dovedit curajul.
Scene amuzante se petrec si la cabana: disparitia franghiei de rufe, disparitia magarului Gatlan, si mai ales reactia femeii cabanierului la toate acestea.

Furtuna care s-a dezlantuit a fost extrem de bine relatata, am simtit rafalele puternice, vijelia dezlantuita.

La final eroii nostri termina cu bine expeditia lor, Petrachescu (personaj comic prin limbajul sau) este prins, iar harta pesterii este finalizata.

Mi-a placut extrem de mult ceea ce am citit, astept cu nerabdare urmatorul volum. Personajele principale sunt atat de simpatice incat nu poti sa nu le indragesti.

81. Honore de Balzac-Catherine de Medicis

Autor: Honore de Balzac
Nationalitate: franceza
Titlu original: Catherine de Medicis
Anul aparitiei: 1841
Nr. pagini: 300
Premii: nu
Nota mea: 6/10
Data lecturarii: noiembrie 2010

Ma asteptam la o poveste de dragoste in care sa fie implicata Catherine...

Catherine de Medicis este un personaj interesant care a stiut sa se descurce pentru a-si atinge scopul. In prima parte a vietii am compatimit-o deoarece a trebuie sa stea mereu in umbra amantei sotului ei, Henric al II-lea.

Dupa moartea regelui, prin urcarea pe tron a fiului ei, spera sa poata prelua conducerea. Din nefericire pentru ea, familia nurorii ei o impiedica sa il manipuleze pe rege. Moartea acestuia este influentata intr-o oarecare masura de mama sa, fapt ce m-a cam dezamagit.

Cand a aparut Christophe speram ca intre el si Catherine sa se nasca vreo poveste de dragoste, insa nici pe departe... A fost folosit de calvinisti pentru a-si atinge ei scopurile care vizau puterea.

Devenind regenta a putut sa conduca cum isi dorea ea, dand dovada de multa abilitate politica, starnindu-i pe unii contra celorlalti, astfel avand mult de castigat.

Poveste de dragoste dintre Carol al IX-lea si metresa lui, a adus doza de romantism necesara fiecarui roman. M-a intristat situatia lui, se simtea fericit ca nu are mostenitori legali pentru a nu suferi la fel ca el.

Sunt prezenti si niste astrologi in care regina are foarte mare incredere, ba chiar isi calculeaza miscarile in functie de astrograme.

Un roman intesat de intrigi, fiecare vrea sa puna mana pe putere, nu se tin cont de legaturi de rudenie, de varsta, de nimic, peste toti domneste dorinta de a conduce. Probabil cam aceeasi situatie este si in politica actuala. Lectura nu este extrem de captivanta, pe alocuri iti permite sa visezi la altceva.

82. Octavian Paler-Calomnii mitologice

Autor: Octavian Paler
Nationalitate: romana
Titlu original: Calomnii mitologice-Farame din conferinte nerostite
Anul aparitiei: 2007
Nr. pagini: 300
Premii: nu
Nota mea: 8/10
Data lecturarii: noiembrie 2010

Titlul mi s-a parut interesant. Citisem anterior "Viata pe un peron", asa ca oarecum stiam stilul autorului. Am pornit lectura cu mult interes.

In carte sunt prezentate mai multe procese interpretate de autor intr-o maniera extrem de interesanta. Printre ele se numara si procesul lui Don Juan la care o femeie rosteste o pledoarie. Nu am citit cartea Don Juan, insa prin ceea ce spunea femeia mi-a fost atras interesul. Esential este ca nici o femeie nu l-a acuzat pe cuceritor, el nu a promis nimic niciuneia, a oferit doar o noapte de placere si atat. Mi-a placut si ideea ca nu nu-l putem inchipui pe Don Juan ajuns la varsta batranetii asemeni lui Casanova (nu am citit nici acest roman). Mitul lui Don Juan reprezinta un cuceritor aflat in floarea varstei, atragator, imaginea aceasta neputand fi asociata cu a unui batran.

Mi s-a parut interesanta viziunea autorului desprea barbarii si neo-barbari, cat si parerile lui referitoare la personajele din scena publica actuala.

Urmatorul proces este cel al lui Don Quijote (am citit candva o repovestire a romanului). Sunt exprimate cateva opinii interesante: de ce nu ar mai putea exista Don Quijote in zilele noastre, cum in povestea lui regasim adevaratul mit al dragostei, legatura dintre "donquijotism" si Gaugain, superioritatea sa pentru faptul ca a luptat pentru visul lui, nepasandu-i de ce spune lumea, spre deosebire de noi care ne multumin doar sa visam.

Se pune intrebarea daca Procust era intr-adevar un talhar sadic, maniac sangeros. Putem crede ca el a aplicat porunca de la Delfi:"Nimic prea mult", adica totul sa aiba o masura, moderatie.
Sunt prezentate multe exemple de incalcare a acestei porunci, chiar templul pe care este scrisa o dovedeste.

Sunt de acord cu ideea ca nu trebuie sa vizitezi locurile despre care ai citit, in care s-au intamplat diverse fapte, cu dorinta de a-ti fi confirmate inchipuirile tale. Fiecare isi creaza propria imagine referitoare la cadrul actiunii, iar confruntarea cu realitatea nu e intotdeauna cea mai fericita.

Am fost incantata sa descopar o alta viziune despre cazul lui Narcis, nu doar arhicunoscuta idee ca era indragostit de propria persoana, fapt ce i-a cauzat moartea... Doar nu era prima oara cand isi vedea imaginea.

Am scris aici doar cateva din "procesele mitologice" prezentate in carte.
Consider ca lecturarea acestei carti m-a imbogatit spiritual, mi-a deschis dorinta de a citi operele care sunt analizate aici. Perspectivele din care sunt privite diferite cazuri m-au provocat sa nu ma multumesc doar cu ceea ce este scris, ci sa incerc sa privesc mai in profunzime. Cartea se citeste foarte usor, nu iti da timp sa te plictisesti, iti acapareaza toata atentia.

83-84. Jaroslaw Hasek-Peripeţiile bravului soldat Švejk în Războiul Mondial

Autor: Jaroslaw Hasek
Nationalitate: ceha
Titlu original: Osudy dobrého vojáka Švejka za světové války
Anul aparitiei: 1923
Nr. pagini:752
Premii: nu
Nota mea: 7/10
Data lecturarii: noiembrie 2010

Ma asteptam la un roman extrem de comic, dupa cum citisem pe un forum. Bineinteles ca nu pot afirma ca nu ar fi fost amuzanta lectura, insa eu asteptam ceva mult mai spectaculos.

Cred ca jumatete din primul volum m-am chinuit sa citesc numele personajelor, ar fi fost foarte utila o lista in care sa se arate pronuntia diferitelor litere.

Ce pot spune despre Švejk? Este un personaj savuros, in unele scene m-a amuzat, in altele m-a enervat, in unele mi s-a parut idiot (cum se autointitula, cu oarecare mandrie), in altele inteligent. Totusi inclin spre ultima varianta, cred ca doar daca era foarte inteligent putea parea atat de idiot prin replicile si comportamentul lui.

Feldkuratul Otto Katz este iarasi un personaj amuzant, insa poate daca am medita mai mult nu ni s-ar mai parea atat de comic, ci oarecum tragic faptul ca o persoana aflata in pozitia lui se bucura cu atata nesat de placerile lumesti.
Atunci cand Švejk a fost pierdut la carti in favoarea oberlaitnantului Lukas, am fost oarecum trista, pentru ca imi placea perechea pe care o facea alaturi de preot.
Pe parcurs am vazut ca ordonanta indiferent cui ar fi Švejk reuseste sa "rezolve" toate sarcinile cu brio. Cred ca pana la urma locotenentul Lukas s-a resemnat cu ordonanta sa, ba indraznesc sa spun ca avea sentimente nu doar de compasiune ci si de prietenie fata de acesta.

Baloun, ordonanta care l-a inlocuit pe Švejk, a reusit sa ma enerveze teribil in unele scene prin pofta sa de mancare. Cred ca la un moment dat imi doream sa cada o bomba deasupra lui!

Un alt personaj amuzant prin setea lui de cunoastere este cadetul Biegler. Foarte comic mi s-a parut si locotenentul Dub in aproape toate scenele alaturi de Švejk.

In concluzie consider ca ambele volume prezinta o alta perspectiva asupra Razboiului si a frontului, comica ce-i drept. Lectura mi s-a parut destul de facila prin desele momente amuzante.